Ponderea femeilor în totalul populației ocupate în perioada 2002-2011 variază între 44,7% și 45, 6%, cele mai mici valori înregistrându-se în anii 2009-2010, ca urmare a crizei economice. Având în vedere că în cazul bărbaților cele mai scăzute ponderi în totalul populației economic active și a populației ocupate nu s-au înregistrat pe perioada crizei economice putem concluziona că femeile au fost mai puternic afectate de criza economică decât bărbații.
Ratele de activitate sunt mult mai scăzute în cazul femeilor decât a bărbaților. Astfel, pe parcursul perioadei 2002-2010 rata de activitate feminină a variat între 46,6% și 47,8%, cea mai mică valoare înregistrîndu-se în 2009. Rata de activitate masculină raportată la aceeași perioadă de timp a variat între 61,7% (în 2005) și 63,5%. Cu toate că din punct de vedere cantitativ femeile sunt prezente pe piața muncii în aceeași măsură ca și bărbații, se observă că ratele de activitate sunt mai scăzute în cazul femeilor.
Ratele de ocupare sunt, de asemenea, mai scăzute în cazul femeilor decât a bărbaților. Pe parcursul perioadei 2002-2010 rata de ocupare a variat între 43,8% și 45,2%, cele mai mici valori înregistrându-se în 2009 (43,9%) și 2010 (43,8%). Rata de ocupare masculină raportată la aceeași perioadă de timp a variat între 56,8% și 58,6%, în 2009 înregistrându-se 58%, respectiv 58,2% în 2010. Astfel, se poate constata ca pe perioada crizei economice nu s-au înregistrat cele mai scăzute rate de ocupare și în cazul persoanelor de sex masculin. Realizarea egalității de gen este vitală pentru îndeplinirea obiectivelor privind creșterea, ocuparea și coeziunea socială.
Prezența pe piața muncii în funcție de sex și vărstă se poate ilustra relevant prin intermediul curbelor de activitate. Se observă că aliura curbelor care unesc ratele de activitate masculine și feminine pe principalele grupe de vârstă sunt aproape identice, ratele de activitate ale femeilor fiind inferioare celor ale bărbaților, situație de natură să adâncească decalajele de venit în defavoarea femeilor.
Decalajul dintre ratele de activitate feminină și masculină se adâncește, cu precădere, în cazul grupei de vârstă 55-64 de ani. Rata de activitate a femeilor cu vârsta cuprinsă în intervalul de vârstă 55-64 ani, în 2010, este mult mai redusă decât cea a bărbaților, respectiv de 33,5% față de 52,7%. Atragerea cât mai multor femei pe piața muncii din România ajută la contrabalansarea efectelor ca urmare a îmbătrânirii populației, reducerii bugetului finanțării publice și a sistemelor de protecție socială, lărgirii capitalului uman de bază și creșterii competitivității. Rata de activitate a femeilor cu vârsta cuprinsă între 55-64 de ani, în perioada 2002-2010, a scăzut cu 0,3 pp, față de bărbați, unde a avut loc o creștere de 8,5 pp.
Curbele de ocupare pe 2010, pe sexe și categorii de vârstă evidențiază o rată de ocupare mai scăzută a femeilor la toate categoriile de vârstă, decalajul major înregistrându-se pentru categoria de vârstă 55-64 de ani și anume de 17,3pp. Astfel, se evidențiază o tendință clară de segregare în defavoarea femeilor care au mai puține șanse de angajare în muncă, față de bărbați, întâmpinând mai multe dificultăți la intrarea pe piața muncii. Un motiv major al ratei scăzute de ocupare în cazul femeilor îl reprezintă provocarea privind reconcilierea activității profesionale, familiale și private. Este cunoscut faptul că structura familiei în funcție de numărul de copii înfluențează sensibil rata de ocupare, într-o măsură mai mare la femei comparativ cu bărbații, acest aspect putând fi explicată prin implicarea într-o măsură mai mică a bărbaților în îngrijirea familiei.
În strategia Europa 2020 – documentul cheie al UE pentru o creștere inteligentă, inclusivă și sustenabilă –este stabilită ca țintă- creșterea ratei ocupării pentru bărbați și femei cu vârsta cuprinsă în intervalul 20-64 la 75% până în 2020, respectiv 70% în cazul României, care are un decalaj mare față de media țărilor UE. Pentru atingerea țintei de ocupare se impun eforturi pentru creșterea ocupării feminine atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.
Rata de ocupare a femeilor cu vârsta cuprinsă între 55-64 de ani, în perioada 2002-2010, a variat între 31,4% (2004) și 34,5% (2006), în 2010 înregistrându-se aceeași valoare ca în 2002. Rata de ocupare masculină raportată la aceeași perioadă de timp și aceeași grupă de vârstă a variat între 43,1% și 53%, în 2010 înregistrându-se o rată de ocupare de 50,3%, mai mare cu 7,3 p.p. decât în 2002.
Dacă la acest indicator, România, în anul 2005, se situa ușor sub media UE (33,1%, față de 33,6% media UE-27), în anul 2010, mărimea indicatorului se situează mult sub media UE adică 33% față de 38,6%, ceea ce evidențiază o tendință diferită în România, față de majoritatea țărilor membre UE în ce privește ocuparea persoanelor feminine mai în vârstă. În analiza ocupării forței de muncă destul de relevante sunt și datele privind aspectul calitativ al forței de muncă, în special în funcție de nivelul de instruire. Deși, numeric nu există diferențe majore din punct de vedere al nivelului de instruire între cele două genuri, exceptând nivelul „profesional, complementar sau de ucenici”, dacă ne raportăm la populația ocupată, forța de muncă feminină are un nivel de instruire superior celei masculine.
Astfel, ponderea femeilor cu studii „superioare”, cu studii „postliceale de specialitate sau tehnic de maistri” și „liceale” în totalul femeilor ocupate este mai mare decât ponderea bărbaților cu aceleași niveluri de instruire în totalul bărbaților ocupați, respectiv, 18,2%, 4,7% și 31,7% comparativ cu 14,3%, 3,8% și 27,5%. În același timp însă, ponderea majoritară a femeilor se remarcă și în cazul nivelurilor de educație „gimnazial” și „primar și fără școala”, respectiv de 24,4% și 6,4%, comparativ cu 21,4% și 4,6%. Bărbații dețin ponderea majoritară la nivelul de educație „profesional, complementar sau de ucenici”, respectiv de 28,5% comparativ cu 14,6% în cazul femeilor.
Ponderea mai mare a femeilor cu un grad mai mare de instrucție în numărul total de femei, comparativ cu bărbații ar putea constitui un atuu pentru acestea în ceea ce privesc oportunitățile de angajare și de creștere a productivității. De asemenea, se observă că bărbații părăsesc mai timpuriu procesul educațional pentru a se angaja în activități economice.
În urma analizei distribuției populației ocupate pe sexe și nivel de instruire, graficul 16, se poate observa că femeile dețin ponderea majoritară în totalul populației ocupate la nivelurile de educație cu studii superioare, postliceal de specialitate sau tehnic de maiștri și liceal – respectiv, 50,66%, 50,36% și 48,24%. În schimb, se poate observa o pondere mai mare a bărbaților printre absolvenții de școli profesionale și de ucenici – respectiv de 70,83% , comparativ cu 29,17 în cazul femeilor- indicând faptul că bărbații părăsesc mai devreme procesul educațional și încep activitatea economică. Deși nivelul de educație al femeilor este superior bărbaților, se pare că dezvoltarea profesională ulterioara, respectiv avansarea în carieră a femeilor este mult mai înceată, necesitând implementarea unor măsuri specifice pentru accelerarea acesteia.
În ceea ce privește o distribuție a populației ocupate în funcție de sex pe domenii de activitate, se poate observa că cea mai mare pondere (cu excepția agriculturii) o ocupă femeile angajate în administrația publică, învățământ, sănătate și asistență socială (19,2%), precum și în comerț, hoteluri și restaurante (17,7%), adică în domenii considerate deja feminizate.
Analizând distribuția pe sexe a populației ocupate pe fiecare domeniu de activitate în parte, pentru anul 2010, se observă că și în domeniile tradițional „feminine” ponderea bărbațior este relativ înaltă, respectiv 37,1% comparativ cu ce a femeilor – 62,9% în administrația publică, învățământ, sănătate și asistență socială și 44,5% comparativ cu 55,5% în domeniul „comerț, hoteluri și restaurante”. Totodată, ponderea femeilor în astfel de domenii de activitate considerate, tradițional „masculine”, cum ar fi domeniile de activitate construcții și transporturi și comunicații înregistrează valori destul de mici – respectiv, 9% comparativ cu ponderea bărbaților de 91% și 22,2% comparativ cu 77,8%.
Decalajul de venit între cele două genuri, în defavoarea femeilor poate fi datorat concentrării mai mari a femeilor în unitățile economice publice în care salariile depind de resursele bugetare, care au fost limitate, în special ca urmare a crizei economice. Din datele prezentate în tabelul 5 se poate observa că din totalul celor ocupați în unități publice 53% sunt femei, în timp ce în sectorul privat femeile reprezintă doar 43% din totalul populației ocupate. Analizând, de asemenea, distribuția populației ocupate în domeniile de activitate considerate „feminizate”, se observă că prezența femeilor în unitățile publice este și mai pronunțată. Spre exemplu, în organizațiile publice din domeniul „administrare publică, învățământ, sănătate și asistență socială” ponderea femeilor ocupate constituie 61,54%, în domeniul hoteluri și restaurante – 75,94%. În cazul comerțului, ponderea lucrătorilor în sectorul public este foarte mică, având în vedere privatizarea lui în masă.
Ramurile în care activează preponderent femeile, necesită un nivel superior de pregătire și instruire, dar care nu este răsplătit pe măsură datorită plafonării salariilor pe motivul reducerii resurselor bugetare. Prin urmare, problema salariilor mici ale femeilor în corelație cu un nivel de instruire și calificare înalt nu este doar o problemă a utilizării ineficiente a capitalului uman existent, și prin urmare o productivitate scăzuta, dar și o problemă a organizării sistemului de salarizare din sfera bugetară. O astfel de situație va genera în continuare un deficit de resurse umane specializate, o fluctuație mare, precum și o demotivare a muncii în aceste domenii de importanță majoră pentru societate.
Stefan BARBALATA
Expert organizare evenimente