Material de conștientizare – Ianuarie 2015

Materiale de conștientizare și sensibilizare a femeilor privind egalitatea de gen și de șanse pe piața muncii

IANUARIE 2015

Impactul crizei economice asupra situației femeilor și bărbaților

și asupra politicilor de egalitate de gen

Acest material este o sinteză a Raportului cu titlul de mai sus, document important în ceea ce privește impactul direcțiilor și formelor de manifestare ale crizei financiar-economice și sociale actuale asupra problematicii egalității de șanse și tratament între femei și bărbați. Raportul a fost elaborat la solicitarea și cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, Direcția Generală Justiție, Unitatea 2 „Egalitate între femei și bărbați” în cadrul unui contract coordonat de Fondazione Giacomo Brodolini (FGB) în parteneriat cu Istituto per la Ricerca Sociale (IRS) și a fost dat publicității în noiembrie 2012.

La elaborarea raportului au participat experți independenți ai Grupului de Experți în domeniul Genului și al Ocupării (Expert Group on Gender and Employment -EGGE) și Grupului de Experți în domeniul Egalității de Gen și Incluziunii Sociale, Sănătății și Îngrijirii pe Termen Lung (Expert Group on Gender Equality and Social Inclusion, Health and Long-Term Care -EGGSI).

Având drept punct de plecare constatările anterioare potrivit cărora situațiile de criză economică au consecințe profunde asupra egalității de gen, iar pe de altă parte, crizele economice oferă oportunitatea unor schimbări radicale, inclusiv potențial de progres în ceea ce privește egalitatea de gen, Raportul evaluează impactul și influențele negative ale situației de criză asupra politicilor de gen, în contextul în care acestea sunt luate în considerare doar în momentele de stabilitate.

Raportul acoperă toate cele 27 state membre UE, țările din Spațiul Economic European (SEE) și 3 țări candidate: Turcia, Croația și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM). Perioada de referință a analizei impactului asupra domeniului pieței muncii este de aproximativ 4 ani (între al doilea semestru al anului 2008 – când, tehnic vorbind, criza a debutat în toate statele UE – și primul semestru al anului 2012) iar a impactului asupra domeniului politicilor sociale, perioada 2005 – 2010.

Raportul avansează 4 mari concluzii:
Prima concluzie este că în timp de criză, decalajul între femei și bărbați în ocupare, șomaj, câștiguri salariale și sărăcie, este redus.

Existența unui decalaj redus nu presupune, în mod automat și reducerea inegalității de gen, având în vedere faptul că aceasta se bazează pe rate ale ocupării mai mici, rate mai mari ale șomajului și câștiguri salariale reduse atât pentru femei cât și pentru bărbați.

În primii ani ai crizei segregarea de pe piața muncii le-a protejat pe femeile angajate. Această segregare se referă la supra-reprezentarea femeilor în sectorul de servicii (inclusiv locurile de muncă din sectorul public) și sub-reprezentarea lor în industrie, construcții și în ramurile sectorului financiar predominant masculine. Bărbații au suferit pierderi mai mari în ceea ce privește ocuparea, mai ales în țările în care segregarea a fost mai accentuată. Pe de altă parte, segregarea pe piața muncii ar putea expune femeile, eventual, în acele domenii în care măsurile de consolidare fiscală restrâng locurile de muncă în sectorul public.
Politicile de redresare economică inițiate la începutul crizei s-au concentrat pe sectoarele de activitate cele mai afectate, sectoare care în fapt, din punctul de vedere al ocupării, erau dominate de bărbați. Alte politici de ocupare s-au axat pe programe de muncă cu timp redus sau pe managementul programelor de acordare a indemnizațiilor de șomaj. Bărbații au fost principalii beneficiari ai acestor tipuri de programe nu numai pentru că au suferit pierderi ale locurilor de muncă mai mari decât femeile ci și pentru că, în general, formatul acestor programe îi favorizează.
Diferența salarială între femei și bărbați a descrescut în Uniunea Europeană, în 16 state membre din 25, în perioada 2007 – 2010. Trei mari factori au contribuit la reducerea diferenței salariale între femei și bărbați: reduceri ale stimulentelor incluse în veniturile salariale (bonusurile și primele au fost primele care au fost reduse pe timpul crizei, drepturi de care s-au bucurat cu predilecție bărbații); segregarea sectorială care presupune supra-reprezentarea femeilor în sectorul public – unde diferența salarială este în general mai mică și sub-reprezentarea lor în sectoarele de muncă în care bărbații sunt majoritari și unde salariile sunt mai mari.

A doua mare concluzie: în timpul crizei, comportamentul pe piața muncii al femeilor și al bărbaților este similar.

Agravarea condițiilor pe piața muncii nu afectează mai mult sau mai puțin femeile în raport cu bărbații ci îi afectează diferențiat. În timpul crizei drepturile nu sunt întotdeauna cu scrupulozitate respectate. Chiar dacă bărbații se declară mai afectați de criză și se plâng mai des de precaritate, reducerea salariului și obligația de a accepta o muncă mai puțin calificată/interesantă, repercursiuni ale crizei se răsfrâng în mod direct asupra femeilor: drepturile și avantajele legate de sarcină și maternitate au fost afectate, de aici decurgând o mai mare discriminare a femeilor însărcinate.
Această similitudine comportamentală a femeilor și bărbaților se observă în primul rând în schimbarea rolului câștigurilor/veniturilor obținute de femei. Proporția cuplurilor în care ambii parteneri beneficiază de două salarii s-a diminuat în perioada crizei aproape exclusiv în favoarea cuplurilor dependente de salariul femeii. Totuși, în cadrul majorității cuplurilor în care ambii parteneri sunt angajați, contribuția femeii la bugetul familiei rămâne în continuare semnificativ mai mică decât cea a partenerului, suficient cât să se poate aprecia că femeia rămâne câștigător „secundar” de venituri.
Angajaților mai bine plătiți le-a fost mai ușor să-și păstreze locul de muncă pe când cei plătiți mai puțin au suferit și cele mai mari pierderi de locuri de muncă, cel puțin printre bărbați. Incidența sărăciei printre persoanele angajate rămâne, de fapt, mai mare în rândul bărbaților (8,9% comparat cu 7,8% pentru femei).
În prima perioadă de recesiune (2008 – 2009) cheltuielile de susținere a familiei au scăzut în majoritatea țărilor europene mai ales în ceea ce privește cheltuielile ce puteau fi substituite cu muncă neplătită. Rezultatele unor sondaje au arătat că diferența de alocare a muncii neplătite între femei și bărbați a crescut pe timpul crizei, mai ales în defavoarea femeilor și mai ales în acele țări în care diparitățile de gen legate de împărțirea sarcinilor domestice și de îngrijire a persoanelor dependente din familie, sunt mai pronunțate.
Există date cu privire la faptul că un număr aproximativ egal de femei și bărbați au acceptat „în mod involuntar” locuri de muncă cu jumătate de normă. Creșterea numărului de muncitori nevoiți să accepte locuri de muncă cu jumătate de normă a fost, în fapt, mai mare în rândul femeilor.
În actuala criză nu se confirmă concepția tradițională potrivit căreia femeile se comportă pe piața muncii ca „tampon”, ele fiind solicitate atunci când cererea crește și abandonate atunci când piața muncii se contractă. În fapt, această funcție de „tampon” o îndeplinesc tinerii (bărbați și femei deopotrivă) anagajații cu contracte de muncă pe perioadă determinată și lucrătorii imigranți.
Grupul cel mai vulnerabil la criză este cel al muncitorilor imigranți. Bărbații din afara UE au fost cel mai loviți de pierderea locurilor de muncă, urmați de muncitorii mobili cetățeni europeni. Femeile – muncitori mobili din interiorul UE au fost, în mare, „ferite” de pierderea locurilor de muncă, cu excepția Irlandei, Finlandei și Olandei. O situație opusă s-a înregistrat pentru femeile imigrante din afara UE, dar chiar și în cazul lor pierderea locurilor de muncă înregistrată nu a depășit 3 puncte procentuale, comparativ cu 8 puncte procentuale în cazul bărbaților. O explicație plauzibilă poate fi segregarea profesională și ocupațională din sectoarele de activitate ocupate de femei/bărbați.

A treia concluzie a raportului: dacă austeritatea continuă dar este inegală în ceea ce privește măsurile de protecție socială – așa cum s-a petrecut în primii ani ai crizei – o consolidare fiscală poate reprezenta o reală amenințare deoarece poate conduce la scăderea nivelului de protecție socială și de ocupare atât pentru femei cât și pentru bărbați.

Dacă în cursul primilor ani criza a redus ușor decalajele de gen în ceea ce privește sărăcia, în prezent se constată o creștere a riscului de sărăcie la bărbați, mai mult decât la femei.
Criza de locuințe din unele țări afectează în mod serios situația celor mai vulnerabile familii, incluzând aici familiile monoparentale în care femeia este unicul întreținător precum și familiile cu venituri foarte mici (în care femeile sunt majoritare). Lipsa unei locuințe și creșterea numărului persoanelor fără adăpost este o caracteristică a crizei și acest fenomen a căpătat o nuanță generalizată în unele state.
Ca rezultat al crizei, starea de sănătate a femeilor, ca și a bărbaților, s-a deteriorat. Recentele reforme din sănătate au pus accentul pe „înghețarea” costurilor și/sau pe mai mari sau noi costuri suplimentare. În fapt, „înghețarea” costurilor pentru sănătate are un efect regresiv, deoarece costurile de sănătate se răsfrâng îndeosebi asupra persoanelor cu venituri reduse, în această categorie regăsindu-se și femeile. Din perspectiva locurilor de muncă, constrângerile bugetare în sectorul de sănătate le-au afectat mai mult pe femei decât pe bărbați, ele constituind majoritatea angajaților din sectorul sănătății.
Măsurile de consolidare bugetară – înghețarea salariilor sau reducerea lor pentru angajații din sectorul public, înghețarea posturilor vacante sau chiar disponibilizarea angajaților din administrația publică, reforma pensiilor, reduceri sau restricții ale beneficiilor sociale/alocațiilor/ajutoarelor, reducerea subvențiilor acordate familiilor sărace, restrângerea criteriilor de eligibilitate pentru șomaj sau a indemnizațiilor de șomaj și a facilităților acordate firmelor care încadrează șomeri, măsuri fiscale, creșteri ale TVA-ului și creșterea tarifelor pentru serviciile publice subsidiare – au avut cel mai mare impact asupra egalității de gen.
Situația/efectul specific al consolidării fiscale variază considerabil de la o țară la alta. Dacă în unele țări acest efect este modest și nu întotdeauna în relație directă cu inegalitatea, în altele o diminuare considerabilă în domeniile ocupării, transferurilor și serviciilor sociale are un efect nefast asupra progreselor anterior realizate. În acest context, nu se poate exclude faptul că o creștere a inegalității de gen poate fi o consecință chiar și involuntară a consolidării fiscale.

A patra mare concluzie este că în marea majoritate a statelor egalitatea de gen și abordarea integratoare de gen (gender mainstreaming) nu a fost luată în considerare la elaborarea și implementarea politicilor.

În marea majoritate a cazurilor, atât măsurile de relansare cât și cele de consolidare nu au fost evaluate din perspectiva egalității de gen. Doar 10% din inițiativele politice anunțate sau puse în practică în Programele Naționale de Reformă 2011 au luat în calcul consecințele acestor măsuri asupra egalității de gen. Mai mult, Planul European de Redresare Economică nu face nici o mențiune cu privire la „gen”, „femei” sau „egalitate”. Absența unei perspective integratoare de gen semnifică gradul scăzut de sensibilitate cu privire la egalitatea de gen în procesul de redresare în urma crizei economice.
În mai multe state membre politicile de consolidare fiscală au avut repercursiuni asupra funcționării infrastructurii din domeniul egalității de gen. Dacă unele țări au adoptat măsuri de creștere a eficienței infrastructurilor existente, altele, în special din Europa de Est, au introdus inovații instituționale.

După ce face o analiză în detaliu a impactului crizei asupra unor domenii, respectiv:

muncă plătită și munca neplătită (ocupare și șomaj, inactivitate și căutarea unui loc de muncă, contracte de muncă temporare și timp parțial de muncă, sărăcia generată de munca neplătită, restricții în drepturi și beneficii, vârstă, educație și diversitate etnică, decalaje de salarizare);
abordare integratoare de gen (gender mainstreaming), politici de ocupare, consolidare fiscală;
risc de sărăcie și excluziune socială (educație, locuire, sănătate);

raportul avansează un număr de 10 recomandări de promovare a egalității de gen ca mecanism de sprijire a economiei în vederea depășirii crizei.

Cele 10 recomandări:
Reconsiderarea formulării/definirii indicatorilor legați de egalitatea de gen. Îmbunătățirea aparentă a majorității decalajelor de gen, în ciuda scăderii gradului de ocupare, a salariilor, a condițiilor de muncă și a câștigurilor atât pentru femei cât și pentru bărbați, ridică întrebări cu privire la semnificația și reprezentativitatea indicatorului „decalaje de gen” și măsura în care acesta, în perioade de recesiune, reflectă corect tendințele în domeniul egalității de gen.
Încurajarea Statelor membre de a adopta în politicile lor sisteme eficiente de gestiune bugetară destinate reducerii decalajelor de gen, în principal în ceea ce privește cheltuielile și planurile de redresare prezente sau viitoare. Punerea în practică a prevederilor legale potrivit cărora înainte de a intra în vigoare politicile trebuie analizate din perspectiva egalității de gen, pare a fi insuficientă.
Monitorizarea constantă a riscului ca o consolidare fiscală să erodeze ajutoarele sociale și infrastructurile din domeniul egalității de gen.
Lansarea și sprijinirea inițiativelor de creștere a nivelului pregătirii în domeniul financiar a populației în general și a femeilor în special și asigurarea unei reprezentări feminine mai importante în (principalele) organismele financiare. Această criză a evidențiat clar cât de mult deciziile politice tradițional asociate femeilor, legate de protecția socială, școlarizarea și concilierea vieții de familie cu viața profesională, depind de deciziile macroeconomice și financiare din care femeile fie au fost tradițional excluse fie sunt lipsite de formare de specialitate.
Adoptarea de măsuri de flexibilizare a muncii tinerilor. Acest lucru implică regândirea politicilor tradiționale cu privire la munca pe perioadă determinată sau la programele de prevenire și combatere a șomajului. Dacă cele 2 măsuri sunt importante pentru contracararea efectelor negative ale crizei ocupării și salariilor, ele se adresează mai degrabă lucrătorilor activi cu normă întreagă.
Măsuri de susținere a veniturilor în acord cu introducerea perspectivei de gen în schemele de ajutoare. Cheltuielile sociale și contribuțiile sociale trebuie să ia în considerare independența financiară a femeilor, mai ales dacă scopul acestora este reducerea gradului de sărăcie al populației.
Canalizarea cheltuieilor cu protecția socială, prioritizarea serviciilor de calitate în raport cu alocațiile și indemnizațiile, în scopul de a asigura o distribuție/repartizare echitabilă a programelor de austeritate și de a ușura sarcina ce revine în majoritate femeilor de îngrijirea la domiciliu a persoanelor dependente. Canalizarea fondurilor de redresare către infrastructurile sociale și de îngrijire și nu numai către infrastructurile fizice.
Întărirea Fondului Social European și revizuirea porcedurilor de accesare. Mai multe state în care gradul de ocupare al femeilor este scăzut, sunt și statele în care recesiunea și consolidarea fiscală au condus la scăderea gradului de protecție socială, a armonizării și adoptării de măsuri în favoarea egalității de gen. Pentru compensarea reducerilor bugetare și susținerea țintelor de ocupare din Strategie UE 2020, FSE reprezintă pentru aceste state o importantă resursă. Totuși, cheltuirea/distribuirea fondurilor nerambursabile trebuie revizuită pentru a asigura creșterea eficienței acestora. Revizuirea ar trebui să aibă în vedere procedurile de accesare și cheltuire a fondurilor, în sensul simplificării acestora și asigurării sustenabilității și continuității proiectelor, după finalizarea acestora.
Creșterea gradului de monitorizare și conștientizare cu privire la încălcarea drepturilor legate de maternitate, concediu de creștere și îngrijire a copilului, alte concedii. Încălcarea drepturilor de maternitate și/sau parentale poate fi mai frecventă în întreprinderile mici sau mijlocii din cauza costurilor organizaționale mai mari. Nevoile și constrângerile specifice ale IMM-urilor trebuie luate în considerare nu numai în pedioade de criză ci și în timpuri „normale”.
Luarea în considerare a integrării precare a lucrătorilor mobili și imigranți, mai ales a bărbaților.

III. Referiri cu privire la România

Raportul nu este însoțit de Fișe de țară, nu sunt referiri individuale, distincte, cu privire la România. Menționarea României se face alături de alte state aflate într-o anume situație analizată și/sau care au adoptat măsuri ce corespund unei situații sau alteia.

Referiri semnificative cu privire la România:

Șomajul feminin a crescut mai mult în termeni procentuali în unele țări în care femeile sunt necorespunzător (poorly) integrate pe piața muncii (Grecia, Malta, România și Turcia, în particular, dar mai ales în Cehia).
Munca cu timp parțial nedorită și ocuparea pe perioadă de timp determinată sunt distribuite echitabil între femei și bărbați, cu o ușoară prevalență către bărbați. Un decalaj de gen modest caracterizează cea mai mare parte a statelor membre, cu excepția Bulgariei, Letoniei, Lituaniei și României.
Între 2007 și 2010, în UE, decalajul de salarizare pe criteriu de gen (Gender Pay Gap) a scăzut între 3 și 5% iar în România cu mai puțin de 1% (la fel în Belgia, Franța, Finlanda, Luxembourg și Spania).
În unele state membre – Austria, Belgia, Cehia, Irlanda, Letonia, România, Slovacia, Spania și Marea Britanie – reducerile în bugetul public au afectat serios funcționarea infrastructurilor pe egalitate de gen. Se precizează distinct faptul că în România, organismele de gen au fost direct afectate de recesiunea economică: resursele financiare alocate pentru funcționarea acestora precum și pentru activitățile acesteia, au fost drastic reduse.
Statele membre UE au adoptat diferiți indicatori de evaluare a progreselor pentru atingerea țintelor Strategiei UE 2020. Un indicator standadrizat l-a reprezentat procentul de populație aflată în risc de sărăcie și/sau excluziune socială în fiecare țară. Între 2009 și 2010, la nivelul UE, s-a înregistrat o ușoară creștere a riscului de sărăcie și excluziune socială: de la 21,8% la 22,3% pentru bărbați și de la 24,3% la 24,5% pentru femei. In ciuda trendului general, unele state europene au înregistrat un declin continuu în scăderea constantă a ponderii persoanelor expuse riscului de sărăcie și excluziune socială, chiar și în 2010 (pentru bărbați: Austria, Bulgaria, Germania, Italia, Olanda, România și Suedia; pentru femei: Austria, Belgia, Bulgaria, Finlanda, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Luxembourg, Polonia, România și Norvegia).
Multe state au înregistrat o ușoară deteriorare a Ratei Riscului de Sărăcie pentru bărbați și pentru femei (în general sub 1%). Trei state au înregistrat o reducere a veniturilor bărbaților cu 1% sau mai mult (Estonia, Letonia și Olanda), în timp ce alte 3 state au înregistrat o reducere a veniturilor femeilor cu mai mult de 2% (Estonia, Lituania și România).
Ca răspuns la criză, unele state au înregistrat o creștere semnificativă a numărului beneficiarilor de venit minim, femeile fiind predominante (Belgia, Estonia, Letonia și Luxembourg) și au ridicat cuantumul venitului minim garantat prin cheltuieli publice aflate în creștere (Bulgaria, Spania, Luxembourg, Letonia, Polonia și România). În aceste țări, în care rata sărăciei femeilor înainte de transferurile sociale era mai mare decât a bărbaților, schemele de venit minim afectează pozitiv egalitatea de gen atât prin reducerea sărăciei bărbaților și a femeilor cât și prin aducerea ratei de sărăcie a femeilor mai aproape de cea a bărbaților.
În unele state, pachetele de consolidare fiscală amenință să afecteze activitatea organismului național în domeniul egalității de gen (Austria, Belgia, Cehia, Irlanda, Letonia, România, Slovacia, Spania și Marea Britanie).

Ștefan BARBĂLATĂ
Expert organizare evenimente