Materiale de conștientizare și sensibilizare a femeilor privind
egalitatea de gen și de șanse pe piața muncii
MAI 2015
CRITERIUL GEN IN DOMENIUL EDUCATIEI
Prin egalitate de șanse și de tratament între femei și bărbați se înțelege luarea în considerare a capacităților, nevoilor și aspirațiilor diferite ale persoanelor de sex masculin și, respectiv, feminin și tratamentul egal al acestora.
Măsurile pentru promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex se aplică în sectorul public și privat, în domeniul muncii, educației, sănătății, culturii și informării, politicii, participării la decizie, furnizării și accesului la bunuri și servicii, cu privire la constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi ori începerea sau extinderea oricărei altei forme de activitate independentă, precum și în alte domenii reglementate prin legi speciale
Criteriul gen a constituit un aspect important în domeniul educației, de la primele forme de instrucție în familie și în comunitate, până la sistemele de învățământ din societatea contemporană. În perioade istorice și în contexte social-economice și culturale diferite, în planul educației s-au înregistrat modalități diferite de raportare la problematica de gen. Aceste modalități au oscilat între principiul separării pe sexe (educația fetelor/educația băieților) și cel al integrării (co-educație – educație comună pentru ambele sexe). Principalele elemente de diferențiere în educație, în raport cu genul, au făcut referire la aspecte precum:
– accesul la educație (în funcție de apartenența la un sex sau altul),
– conținutul învățării (diferențiere pe sexe, promovare de modele de gen, stereotipii de gen etc.),
– forme de organizare și parcursuri școlare de formare (cu elemente specifice pe sexe), caracteristici ale corpului profesoral destinat educării fetelor sau educării băieților.
Obligativitatea și gratuitatea, egalitatea de acces la educație și omogenizarea parcursurilor școlare între mediile de rezidență și între sexe s-a impus ca principiu de organizare a sistemului național de învățământ.
Sistemul actual de învățământ românesc își propune ca principiu de organizare echitatea și egalitatea de șanse. La nivelul măsurilor de politică educațională, Legea învățământului și alte reglementări legislative nu se fac referiri explicite la egalitatea de gen, singura prevedere referindu-se la accesul egal la educație. Cu alte cuvinte, se continuă neutralitatea de gen, în ciuda adoptării Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați; această situație este determinată și de timpul scurt de la promulgarea acestei legi, care cuprinde referiri explicite la accesul la educația continuă, includerea aspectelor de gen în curriculum, respectarea egalității de șanse în educație. Accentul pus pe formarea personalității, pe respectarea particularităților individuale și pe tratarea diferențiată constituie însă o prioritate a sistemului actual de învățământ, care promovează implicit respectarea particularităților de gen. În activitatea didactică apar diferențe de gen la diferite niveluri (valori promovate, relații educaționale, cultura școlară etc.).
O analiză succintă asupra problematicii de gen evidențiază două perspective majore: cea biologică și cea culturală.
Perspectiva biologică a tratării genului subscrie în general motto-ului „anatomy is destiny”. Cu alte cuvinte, genul este, mai mult decât fundamentat biologic, programat și programant în evoluția socială a indivizilor. Datul biologic (rolul reproductiv diferit, diferențele hormonale, poziția ierarhică în grup, diviziunea muncii ș.a.) guvernează asupra comportamentelor sociale, asupra relațiilor intra și inter-genuri. Susținătorii cei mai consecvenți ai acestei abordări sunt etologii și socio-biologii (Desmond Morris, Konrad Lorentz, Edward Wilson ș.a.).
Perspectiva culturală poate fi împărțită în mai multe direcții principale: psihologică, psiho-sociologică, sociologică, antropologică, culturalistă. Desigur, separarea aceasta este mai mult scolastică, deoarece, în fapt, ca transfer și utilizare de concepte și de perspective analitice, diferențele între abordări se reduc (micșorează).
Ceea ce unește toate aceste perspective este centrarea pe ideea „colonizării biologicului de către social”. Cu alte cuvinte, biologicul este un dat, între altele, dar el este profund instrumentat, la nivel de gen, de latura socială. Identitatea de gen, relațiile intra și inter-genuri se produc pe parcursul unui proces continuu și laborios de comunicare și de negociere socială.
Tratarea problematicii de gen în România
Feminismul academic a avut un rol deosebit de important în promovarea chestiunii de gen în România. Acest proces a început după 1992-1993, extinzându-se treptat în diferite centre universitare: Școala Națională de Studii Politice și Administrative București,Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, Universitatea București, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea „Al.I. Cuza” Iași.
Extinderea vizibilității publice a tematicii de gen a înregistrat un pas important prin apariția publicației AnaLize. Revista de studii feministe (1997) editată de Societatea de Analize Feministe AnA. Un alt moment important în această direcție s-a produs o dată cu apariția colecției Editurii Polirom, intitulată Studii de Gen Coordonată de Mihaela Miroiu.
Ancheta privind dimensiunea de gen în societatea românească – Barometrul de Gen (august 2000) – realizată cu sprijinul Fundației pentru o Societate Deschisă, de către institutul The Gallup Organisation Romania, a asigurat o bază de raportare pentru această tematică. Pe baza datelor oferite de acest barometru, Institutul de Studii ale Dezvoltării a realizat în 2001 o analiză detaliată.
Un alt moment important în construirea direcției investigative asupra componentei de gen l-a reprezentat studiul statistic al indicatorilor de gen, întreprins în 2000 de către Comisia Națională de Statistică și PNUD, care a oferit o imagine de ansamblu asupra diferențelor de gen din perspectivă educațională, socio-economică etc.
Interesul factorilor guvernamentali față de problematica de gen, manifestat mai ales în ultimii ani, poate fi ilustrat prin dezvoltarea unor instituții cu responsabilități în domeniu:
– Direcția pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (în cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei), fondată în anul 1995, asigură accesul nediscriminatoriu al femeii pe piața muncii; efectuează analize și studii de gen; promovează informațiile din domeniu în toate mediile sociale.
– Subcomisia pentru Oportunități Egale (în cadrul Comisiei pentru Integrare Europeană a Parlamentului României), creată în 1997, inițiază propuneri de legi în domeniu și întreține legături active cu organizații naționale și internaționale în domeniu.
– Comisia Interministerială în Domeniul Egalității de Șanse între Femei și Bărbați, înființată în 1999, supraveghează aplicarea și respectarea legislației în domeniu, elaborează recomandări privind implementarea de politici sectoriale pentru promovarea egalității de șanse și de tratament.
– Comisia pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (în cadrul Consiliului Economic și Social), creată în 2000, supune dezbaterii reprezentanților organizațiilor sindicale, asociațiilor patronale și guvernului proiecte de legi cu relevanță pentru acest domeniu.
– Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, înființat în 2001, are rolul de a implementa principiul egalității între cetățeni, așa cum este prevăzut în Constituția României, în legislația internă și în documentele la care România este parte semnatară.
– Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați, a cărei bază pentru înființare a fost pusă la sfârșitul anului 2003, prin proiectul de înfrățire instituțională (finanțat de Uniunea Europeană) încheiat între Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei din România și Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale din Spania. Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea capacității instituționale naționale pentru respectarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați.
Activitatea instituțiilor guvernamentale menționate anterior a avut deseori un character nesistematic. Demersurile privind problematica de gen au căpătat coerență o dată cu conturarea unui context legislativ specific. Astfel, Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între bărbați și femei funcționează în vederea eliminării discriminării directe și indirect după criteriul sex, în toate sferele vieții publice. Reglementările legislative definesc egalitatea de șanse între femei și bărbați, ca luarea în considerare a capacităților, a nevoilor și a aspirațiilor diferite ale persoanelor de sex feminin și, respectiv, masculin, și tratamentul egal al acestora.
Pe lângă instituțiile guvernamentale menționate anterior, s-au dezvoltat o multitudine de organizații nonguvernamentale, care promovează și susțin egalitatea de șanse între femei și bărbați la nivelul societății civile. Între acestea, un rol mai pregnant au: Societatea de Analize Feministe AnA, Șanse Egale Pentru Femei (SEF), Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA, Civic Education Project (CEP), Fundația pentru o Societate Deschisă, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Societatea pentru Educație Contraceptivă (SECS).
Dimensiunea de gen în educație
Sistemul de învățământ, prin conținuturi și prin modalități didactice de transmitere a acestora, prescrie modele de gen în ceea ce privește integrarea socială și dezvoltarea profesională a indivizilor. Această prescriere poate uzita de modul tradițional, “naturalizat” social (prin experiența familială, din grupul de prieteni, prin constrângeri socio-culturale) de abordare a relațiilor între genuri sau poate chestiona reflexiv acest mod, neluând lucrurile ca fiind “de la sine înțelese”.
În ceea ce privește dimensiunea de gen în educație, procesul investigativ este abia la începuturi. Au aparut o serie de studii și proiecte realizate în această direcție, unul dintre factorii principali ai selecției fiind nivelul de mediatizare a acestora.
Ștefan BARBĂLATĂ
Expert organizare evenimente