Eterne întrebări care frământă mințile pătrunzătoare ale filosofilor încă din timpurile antice, continuă și azi să stărnească dezbateri nesfărșite. La adolescență întâlnim tendința pregnantă de a se afla un răspuns la această întrebare; în rest, odată ajuns adult, doar când suferința te apasă prea tare mai te întorci către interior și te întrebi de ce? pentru ce ? care-i rostul meu în tot acest ocean, când liniștit, când învolburat, independent de voința mea?
Viața decurge… cu sau fără participarea și implicarea noastră, iar în vâlvătaia stârnită de lupta pentru supraviețuire, omul uită pentru ce face, ceea ce face. Doar momentele de suferință îl mai determină să privească către partea ascunsă a ființei, care, învizibilă fiind, pare absentă, dar este prezentă în tot ce întreprindem, în alegerile și în deciziile pe care le luăm.
Vastul ocean în care noi trăim și din care partea conștientă este doar o picătură, este inconștientul nostru. El trimite semnale către noi și apare într-un mod mai apropiat de ceea reprezintă el în mod autentic, atunci când visăm. Simbolistica viselor vine să descifreze mesajele pe care inconștientul ni le trimite. Acestea pot fi îndemnuri către drumul pe care ar fi bine să-l urmăm, sau linii directoare ce prezintă faptul că dinamica intrapsihică este conflictuală datorită activităților din starea de veghe, sau poate că unele vise doar prezintă gânduri și frământări care ne-au bântuit înainte de a adormi. În orice caz în spatele viselor se află Sinele care încearcă să ne comunice ceva, iar aici la nivelul inconștientului zac luminile, dar și umbrele, aici este puterea dar și slăbiciunea noastră, undeva în centrul ființei noastre este nucleul care ne reprezintă: Sinele .
La nivelul sinelui sunt răspunsurile la tot ceea ce ne preocupă. În momentul în care omul intră în contact cu Sinele său, începe valorizarea potențialităților latente și existența umană întru împlinire, sau cum spune tradiția chineză, începe drumul pe Cale.
Prin împlinirea se Sine sau “self-actualization” cum numea Maslow acest proces, omul devine om autentic, omul își îndeplinește menirea în această existență. Fiecare dintre noi este o ființă unică, cu o structură interioară diferită de cea a celorlalți, de aceea însuși procesul de “self-actualization” este distinct la fiecare individ. Pentru unul a vorbi în public este un eveniment nou, care nu a mai fost experimentat, iar această experiență îl va îmbogății, îl va completa și îi va lărgi granița interioară. Pentru altul, care s-a plicisit să tot vorbească unei mase mari de oameni, a se apropia cu timiditate de o persoană de sex opus și a încerca să i se adreseze în mod autentic, empatic, poate fi o experiență constructivă, care depășită pozitiv conduce mai aproape de completitudine.
Acest punct comun, împlinirea de sine, se realizează așadar la indivizi diferiți, în moduri diferite, totul este ca menirea omului în lume să nu cadă pradă fie uitării, fie unei goane nebune după agonisire, fie unei resemnări apatice în urma primul eșec pe calea spre împlinirea Sinelui.
Aspecte teoretice (teoria lui Abraham Maslow – teoria lui C.G. Jung)
Abraham Maslow ( 1908-1970 ) definește împlinirea sinelui drept “un proces continuu de actualizare a potențialităților, capacităților și talentelor, de împlinire a ființei (soartei, destinului, sau vocației), o tendință permanentă spre unitate, intergrare sau sinergie .” (I. Mânzat, 2000, p.237 – de Ovidiu Brazdău).
În definirea realizării sinelui (self actualization) , A. Maslow pornește de la teoria motivației individului; astfel printre motivații și impulsuri, nevoi, și aspirații, individul are o nevoie supremă prin satisfacere căreia se simte împlinit. Aceasta e nevoia de realizare de sine, este nevoia care odată satisfăcută, prezintă individul drept suma tuturor potențialităților dezvoltate.
În viziunea sa, poetul, pentru a se simți împlinit scrie, muzicianul compune, sculptorul șlefuiește piatra, etc, fiecare individ are drumul caracteristic, iar devierea de la calea personală duce inevitabil stagnare.
Persoanele cu un grad ridicat de împlinire a sinelui au următoarele caracteristici:
- Percepție superioară asupra realității (nu utilizează proiecția în evaluarea obiectivă a realității)
- Un nivel sporit de acceptare a naturii, a propriei persoane și a celorlalți
- Spontaneitate, naturalețe, simpatie (sunt deschiși contactului, nu pretind că sunt ceea ce nu sunt).
- Centrare pe scop (caută să îndeplinească rolul pe care și-l asumă, sunt conștienți de faptul că au un scop și depun o energie sporită pentru a servi această cauză).
- Nevoie de intimitate și independență (pot realiza sarcini de unii singuri și pot în același timp să-și fie suficienți sieși).
- Bogăție crescută a reacțiilor emoționale (găsesc încântare chiar în unele lucruri comune și se bucură de ceea ce unii consideră banal)
- Experiență a stării de extaz (peak – experience) – trăiesc momente de rupere a granițelor eului, nu doar în somn, ci și ocazional în stare de veghe, printr-o transcendere scurtă a condiției limitate a simțurilor.
- Empatie, identificare crescută cu umanitatea (au atitudinea unui frate mai mare, care înțelege pe cel mai mic și chiar dacă adesea este dezamăgit de atitudinea acestuia continuă să-i fie alături cănd are nevoie de suport)
- Nivel ridicat al relațiilor interpersonale (caută să se adune cu cei care le seamnă și cum sunt puțini, au per total un cerc restrâns; adună adesea în jurul lor discipoli și trezesc admirația în ceilalți)
- Structura liberă de caracter (sunt deschiși față de ceilalți indiferent de rasă, de statut sau rol social)
- Creativitate mult crescută (chiar dacă nu sunt artiști, în domeniul în care activează dau dovadă de imaginașie sporită și creativitate ridicată)
- Rezistență la constrângeri sociale (pot să nu fie de acord cu anumite norme sociale, dar chiar dacă le resping, se adaptează și integrează cu ușurință, fiind ghidați de către propriul sine).
Individuare sau Implinirea de sine in viziunea lui C.G. Jung
A deveni propriul sine, sau procesul de individuare (individuație în unele lucrări), este după cum spunea Jung: “conceptul central al psihologiei mele”.
Aportul lui Carl Gustav Jung (1875-1961) la dezvoltarea teoriei Sinelui este considerabil și constituie o piatră de temelie la realizarea edificiului promovat de Freud: conceptul de inconștient.
În viziunea jungiană, procesul de împlinire a Sinelui este în mare măsură un demers inconștient, cu toate că se obsevă și o lărgire a sferei conștiinței. Prin contactarea Sinelui, individul se diferențiază de restul comunității și se rupe de constrângerile sociale. Aceasta presupune că el trăiește în societate, respectându-i regulile, dar fără a mai fi una cu acestea, el este în același timp unic, își are propria intimitate, “ultimă și necomparabilă”, el devine “propriul sine”.
Când omul ajunge propriul Sine, se debarasează de constrângerile, normele, și apăsările ce-i vin din trecut, din interacțiunea inițială pe care a avut-o cu părinții. Copilul mic învață prin imitație, privindu-și părinții începe să-și formeze imaginea despre sine și despre ceea ce este înafara sa. Când omul matur ajunge să perceapă acestă constrângere și etalonul pe care pășește, este necesar să caute a exista în completitudine, înglobând ceea ce a asimilat inițial cu ceea ce percepe ulterior. Dacă adoleșcentul realizează inconștient o rupere de familie, atunci când încearcă să-și dezvolte imaginea de sine, adultul ar trebui să realizeze acest proces “lung și anevoios” într-un mod conștient. E necesar să fie acceptat faptul că există și alt mod de a interacționa în viață decât cel în care s-a format. Tot ceea ce eludează transformarea, devine prin însăși starea pe care o cultivă ceva rigid. Tot ce ne înconjoară se transformă continuu (acum mult mai repede decât se întâmpla în trecut), iar dacă persoana adultă caută să mențină o convingere despre lume dezedaptativă, nu numai că nu mai este pe calea spre individuare, dar are toate șansele să devieze spre psiho-patologie.
Prin educație individul devine persoană, dar prin individuare ajunge personalitate completă, nu mai proiectează ceea ce există la nivelul umbrei în fiecare inconștient, iar mecanismele de apărare ale eului nu mai funcționează unidirecțional, structuralizat, într-un mod disfuncțional și dezadaptativ pentru individ.
În viziune jung-iană individuarea este un proces continuu prin care omul de-a lungul vieții se cunoaște și se descoperă în diverse ipostaze. Individuare se realizează în două etape majore:
- etapa inițială (se termină în jurul vărstei de 30 – 40 de ani). Aceasta presupune un individ care a reușit o adaptare la mediul exterior într-un mod adecvat, prin stabilirea cu cei din jurul său a unor relații interpersonale autentice. Desemenea această etapă odată parcursă se presupune că individul și-a dezvoltat o persona (atitudinea în exterior, “masca” socială), care însă nu se identifică cu individualitatea personală.
- etapa finală (de la sfârșitul etapei inițiale până la trecere în neființă). Această etapă este caracterizată de întoarcerea atenției către interior, odată ce partea yang a vieții (tinerețea) a fost parcursă, individul poate căuta împlinire pe plan spiritual printr-o experiență de viață bogată. Jung susține, că dacă pentru un tânăr căutare sinelui este un demers precoce, pentru o persoană în vârstă este o necesitate, în această perioadă cu precădere se poate realiza procesul de individuare.
Ștefan BARBĂLATĂ
Expert organizare evenimente